BLUSH BRUSH
Pensulă foarte mare, ideală pentru aplicarea precisă și în strat fin a pudrelor pentru fixarea machiajului, a fardului de obraz pudră, precum și a pudrelor iluminatoare pentru efectul de strobbing.
Poate fi folosită și la aplicarea pudrelor de tip HD, respectiv pudre care conțin exclusiv sau predominant dioxid de siliciu („silica”). Forma ogivală a pămătufului (curbat pe lateral, dar ascuțit la vârf) asigură aplicarea omogenă a fardurilor în jurul nasului și în celelalte zone greu accesibile ale feței.
Pensulă cu coadă: lungă, conică, din lemn lăcuit mat, cu secțiune rotundă și capăt teșit pentru prelevarea igienică a produsului (dar nerecomandat pentru estompare).
Mișcări de tragere pe direcția cozii și de răsucire în ax. A se evita presiunea pe vârful pensulei. Se încarcă doar pe lateral, prin „înmuierea” în fard.
Nu se recomandă folosirea pensulei pentru aplicarea următoarelor produse: adezivi (acrilici, siliconici sau pe bază de alcool), PAX Paint și alte farduri acrilice, latex lichid, silicon A+B pentru efecte speciale și în general orice substanțe care nu pot fi îndepărtate ușor sau de loc de pe pensulă. ATENȚIE! Nu depozitați niciodată pensula cu vârful în jos, sau într-o poziție care i-ar putea deforma pămătuful; spre deosebire de fibrele naturale, cele sintetice se pot deforma definitiv.
Pensula trebuie curățată obligatoriu înainte de fiecare utilizare, de preferință cu un produs volatil blând care să îndepărteze fardurile, să dezinfecteze fibrele și să se evapore cât mai rapid, de exemplu: Make Up For Ever Instant Brush Cleanser (cod 50007) și Brush Cleanser (cod 50003), sau Ben Nye Brush Cleaner. Chiar dacă pensula nu a fost folosită des și indiferent de cum a fost curățată între utilizări, se recomandă curățarea săptămânală cu apă și un săpun gras, de exemplu: Cleaning Soap for Cosmetic Brushes da Vinci (cod 4833 sau 4834); în loc de un săpun special, la nevoie se poate folosi un șampon obișnuit (lichid sau solid) pentru păr uscat/deteriorat. Pentru îndepărtarea din pensulă a produselor de machiaj foarte rezistente (farduri acrilice, farduri pe bază de alcool, adezivi etc.) se recomandă folosirea săpunului The Masters Brush Cleaner And Preserver. ATENȚIE! A se evita în orice caz șampoanele de tratament (anti-mătreață, împotriva căderii părului etc.), detergenții de rufe sau de vase, precum și orice soluție dezinfectantă sau de curățare pentru suprafețe sau instrumente altele decât pensulele cosmetice. Acestea ar putea afecta definitiv calitatea și integritatea fibrelor sau a aplicatoarelor din burete, sau ar putea dizolva cleiul folosit la asamblarea pămătufului.